Hoarda de mămăruțe

O hoardă de mămăruțe se apropie de plaiurile noastre mioritice. Viezurii s-au pregătit, au intrat în buncăre, și-au luat arsenalul și acum așteaptă Marea Bătălie de la Sibiu.

Mămăruțele se apropie încet, încet. Dorința lor e de a pune sfârșit liniștii și păcii care domnește peste tărâmul nostru!!! Pentru asta, s-au pregătit bine. Toate și-au regenerat mana, și acum încearcă să penetreze apărările noastre viezurești folosindu-se de a lor magie neagră (roșu cu negru).

Plaiurile verzi se înroșesc, Valea Oltului se împle de îmbinarea de mămăruțe ninja și hovercraft. “La ataaac!”, zice Kai Hărmăruță, liderul spiritual al mămăruțelor – foșnete asurzitoare se apropie de zona Real.

Mai întâi au mâncat la KFC (că e bun, și regenerează mana). Apoi s-au năpustit peste ai noștri viezuri ciufuliți, care folosind RAILGUN-uri ținteau și eliminau amenințarea cu buline.

În apărarea Sibiului s-au alăturat pinguinii, și apoi, pe rând, Ordinele de Veverițe. Mămăruțele avansau, cucerind bloc după bloc; viezurii și pinguinii sufereau pierderi imense. Veverițele lunetiste încercau să sperie atacatorii de la distanță, dar numărul lor redus era un mare impediment pentru a asigura victoria.

Mămăruțele au avansat mult, însă au dat de primul lor inamic adevărat: Raptorii. Erau de-ăia din specia insectivoră, și cu imunitatea lor la Magie Neagră, au reușit să devoreze încet încet mămăruțele.

Cele care au scăpat au mai trecut o dată pe la KFC, și apoi au fugit cu coada între picioare.

Farewell.

—–

F.A.Q

Q: De ce mămăruțe?

A: Pentru că au multe diacritice.

Q: Ce magie neagră?

A: Mămăruțisch Lightning Bolt.

Q: De ce veverițe?

A: Au măcar o diacritică.

Q: De ce raptori insectivori?

A: Pentru că ăia erbivori sau cei carnivori nu erau imuni la magie neagră.

A most strange dream

Iaca, sunt recent trezit, și m-am plantat rapid la calculator, să vă relatez ultimul vis pe care l-am avut, până nu-l uit. Este unul extrem de dubios, de-aia mi se pare atât de interesant să vă povestesc și vouă. (Oricum nu îmi amintesc tot, dar cât mai reușesc)

Se face că mă uitam pe Google Maps la harta Sibiului, și când mă uitam la strada Velceanu, ieșirea dinspre Ștrandului nu era trecută.

Apoi, într-o zi care a urmat acestui eveniment, mă duceam la bunul meu prieten, Scârbă. Și când eram prin zona străzii Ștrandului, (weird: de obicei nu merg pe acolo, că ocolesc), văd că în dreapta mea este foarte multă apă. Merg un pic, cumva observ că podul dintre strada Ștrandului și Velceanu a fost dărâmat (DA!). Totul a fost pregătit să se construiască portul.

M-am uitat în spate, vedeam cum feribotul pleca de la capătul străzii Velceanu, înspre inima cartierului Ștrand.

Cu toate acestea, puteam merge pe iarbă, urcând dealul, de pe care se vedea casa de lângă casa destinație. M-am bucurat, că măcar am găsit-o – doar nu știam că nu mai există podul, drumul meu vechi!

Ei, și când mă apropiu de casa lui, mă trezesc că zona era plină de câini. Majoritatea mă ignorau, treceam printre ei ca și când nu m-ar fi văzut (Half-Life: /notarget). Însă, una dintre javre vine spre mine. Mă întorc, mă răstesc (știu că doar câinii sunt lași și fug repede dacă te iei de ei). Dar acesta nu a cedat. Se apropie de mine, și când văd că este foarte aproape, dau “SAVE AND EXIT”.

Ei, dar eu știam că sunt câini mulți prin zonă, deoarece îmi aminteam clar cum Scârbă mi-a povestit că a fost atacat și el o dată de câini și că nu a putut scăpa doar dând save and exit; și că a doua dată a reușit să își croiască drum printre ei cu spada.

Apoi discutam că data viitoare trebuie să merg la el prin cealaltă parte, nu dinspre Ștrandului. Dar știam că pe acolo vara e plin de câini, și mă gândeam că vara voi avea nevoie întotdeauna să îmi iau sabia pentru a avea o călătorie cu succes.


Interesant, nu? Acum, să fac niște side comments:

  • Cei din Sibiu știți bine că nu există nici măcar un râu în zona Velceanu, d-apăi un pod
  • Save and Exit se dă în Diablo II când ieși, și de obicei ești forțat pe dificultăți mari să ieși să nu mori
  • pe Google Maps mă uitam doar la străzi, nu la vederea din Satelit
  • E ciudat că deși trebea un feribot să ajungi până pe acea stradă, totuși, eu am reușit să merg pe jos
  • De obicei merg la el din partea cealaltă a străzii Velceanu, nu dinspre Ștrandului
  • Vara nu sunt câini pe acea stradă. (Și sper să nu cobesc)

Interesant, nu?

2010

Așa nasol sună 2010. Suna mult mai bine 2009, cel puțin fonetic vorbind. însă, are 2010 un avantaj major: Fără Baciu la facultate!!!

Oricum, păcat că tradiția unora e să bubuie petarde / biciuri / grenade / avortoni pentru a speria anul trecut (Sau cel puțin, așa spun sursele mele). Nu ar fi mai interesant un obicei unde la 12:00 trebuie să tragi apa la WC, să alungi anul vechi? Like, 2009, go down the drain! You have been productive enough (although less productive than 2008), now go away and leave the children take over (2010 și frații lui din universurile paralele).

Acum să băgăm niște Paradise Lost, să înceapă anu’ bine. Sau what else? Time shall tell.

Colinde


#include
#include
#include

int main( void )
{
   List * colinde = new List();
   colinde->add(“deschide usa, crestine”);
   colinde->add(“colindul cerbului”);
   colinde->add(“ce-ati vazut pastori”);
   colinde->add(“o, ce veste minunata”);
   colinde->add(“la vifleem colo-n jos”);
   colinde->add(“colo-n sus si mai in sus”);
   colinde->add(“la savarsitu lumii”);
   colinde->add(“colinda-ne doamne”);

   return Colinde :: DeployColinde(24, Months::December, colinde);
}

Later Edit: De când cu C# ăsta, nu mai știu să programez în c++. Am dat de mai multe ori edit, și fir-ar <-urile că trebuie să scriu <

Furcuiește!!!

Afară furcuiește; grămezi de entități mici, apoase, își cresc entropia afișându-se pe ulițele țării. Vântul le înșfacă și le așterne pe toate pervazurile, care până ieri erau casă pentru trofeele craniene ale vecinilor noștri sadici – totul se acoperă cu acest strat superficial de haș-doi-O.

Pașii noștri vor fi urmăriți de fiecare dată când călcăm pe această malefică podea, arătându-ne, încă o dată, că nu mai avem scăpare. Oriunde vom merge, viezurii ciufuliți întunecați (the dark side ones) ne vor putea studia fiecare mișcare, pur și simplu privindu-ne tălpile capsate în acel ‘șarșaf’ de umiditate solidă.

But worry not – densitatea lichidului poate fi folosită pentru apărare – noi știm bine că viezurii cei întunecați sunt vulnerabili la water magic, nu-i așa?

Așadar, apocalipsa nu va începe, se va amâna cu câteva unități nedefinite de timp (UTU – undefined time unit).

Uitați dependența pericolului de timp (care de fapt este exprimat în formă de țimp):

cheers.

Melodia zilei

De câtva timp, am început să fac un lucru ciudat: În zilele în care ascult o melodie în draci, sau na, pur și simplu simt că acea melodie este reprezentativă pentru acea zi (în sensul ca e mood-ul corect, etc), am decis să notez melodia pe o listă.

Am început de mult timp, deși foarte mult timp am luat pauze, sau chiar multe zile nu ieșea nici o melodie în evidență. Am decis că, după atât timp, să postez această listă aici, cea de până acum cel puțin – și să analizez un pic rezultatele acestui experiment.

26.03.2009 – Moonspell – In And Above Men
27.03.2009 – Moonspell – Nocturna
28.03.2009 – Moonspell – Night Eternal
14.04.2009 – My Dying Bride – The Wreckage Of My Fllesh
20.04.2009 – Aeon Sun – Earth Was Burning
25.04.2009 – Moonspell – Hers Is The Twilight
27.06.2009 – Moonsorrow – Kylän Päässä
24.08.2009 – Cultus Ferox – Goddesses
25.08.2009 – Arch Enemy – The Immortal
26.08.2009 – Amon Amarth – Embrace The Endless Ocean
30.08.2009 – Corvus Corax – Mille Anni Passi Sunt
31.08.2009 – Tiamat – Do You Dream Of Me
4.09.2009 – Bathory – The Messenger
5.09.2009 – Theatre Of Tragedy – Hide And Seek
6.09.2009 – Tiamat – Brighter Than The Sun
7.09.2009 – Tiamat – Raining Dead Angels
8.09.2009 – Bathory – The Land
10.09.2009 – Paradise Lost – Never For The Damned
11.09.2009 – Paradise Lost – Erased
17.09.2009 – Arch Enemy – Silverwing
25.09.2009 – Trail Of Tears – Ecstatic
30.09.2009 – Trail Of Tears – Cold Hand Of Retribution
3.10.2009 – Opeth – Heir Apparent
7.10.2009 – Trail Of Tears – Farewell To Sanity
22.10.2009 – Rammstein – Rammlied
6.11.2009 – Opeth – Bleak
12.11.2009 – Paradise Lost – Faith Divides Us – Death Unites Us
13.11.2009 – Samael – Liquid Soul Dimension
19.11.2009 – Ayreon – Comatose
29.11.2009 – Infected Mushroom – Heavyweight
30.11.2009 – Opeth – Bleak
1.12.2009 – Negură Bunget – Țesarul de Lumini
2.12.2009 – Eluveitie – Inis Mona

Ce pot observa din această listă? Culmea că multe din melodii nu le-aș numi printre preferate (deși totuși, majoritatea preferatelor sunt). Foarte rar se repetă, din ce observ. Deși poate dacă o melodie mă ținea o săptămână nu aș fi scris-o chiar zilnic. Oricum, efectul este ciudat, mă uit pe listă și îmi dau seama că nu aș fi crezut că unele melodii ar putea ajunge pe așa gen de listă…

Oricum, ca produs final, a ieșit o compilație destul de interesantă de muzică bună… Majoritatea melodiilor merită încercate! 

Banc :D

Am dat de bancu’ asta undeva pe un site. ’tis funny.

Two strings walk into a bar.

“What’ll it be, fellas?” the Bartender asks.

“I’ll have a beer” the first string replies.

“Same for me.0gh8lujhil%” says the second string.

“What was that?” asks the bartender.

The first replies “Pardon my friend, he’s not null terminated”