All posts by chr

Și uite că astăzi am susținut ultimul examen din facultate (bine, cu excepția licenței – care este o altă mâncare de… pește). Și dacă tot este ultimul, măcar să fie ceva deosebit, să nu îl dau uitării așa ușor.

Ceea ce este foarte probabil. Pentru că azi, cum dormeam așa de vreo câteva ore (păi ora de culcare e 4, nu?)… la 8 îmi sună telefonul. Și colegu’ în cauză spune (nu mai știu ce o zis că dormeam, dar reformulăm):
“Bă, ești în sală?”
Eu: “Ce sală?”
El: “Păi la examen.”
Eu: “AZI??? FUCK, AM UITAT!!!”
El: “Și eu care voiam să mai tragi un pic de timp că întârziu…”

Atunci mă duc și eu să o anunț p-a mea mamă că acu 10 minute mi-a început un examen. Și aflu că azi, totuși, e joi. Și mă calmez brusc, că doar examenul e vineri. Vineri, 26. Și îl sun înapoi pe coleg să zic că merge degeaba, când îmi dau seama: Shit. 26 e joi, nu vineri. Chiar am examen 🙂

Și am ajuns eu la examen pe la și jumătate, făr să mă pregătesc (noroc că am ceva cunoștințe în domeniu, și am ce scrie). Oricum, probabil a fost mama mai crizată decât mine.

Numa’ bine că mai este și ultimul examen din cadrul acestor 4 ani de facultate. Măcar nu o să uit această dimineață.

P.S. Acesta este al 2lea examen semestrul ăsta în care ajung după foarte puține ore de somn. Cred că încep să mă obișnuiesc să dau randament și în condiții de somn.

(Sper că am reușit să leg frazele din motive de oboseală :D)

7 mai. Am ajuns la București. Am halit și noi ceva, să nu mergem la un concert complet înfometați dupa drum, și apoi am purces către Wings Club, plini de curiozitate @ evenimentul care urma să inceapă.

Noi nu am mai fost in Wings (e recent deschis, doar n-am fost in București de cănd acest loc există!), și am fost plăcut surprinși de loc, pentru că e măricel, cu o scenă pe masură.

Ne-am luat o bere mică și scumpă, așa ca în club, și savuram post-metal-ul care ne încânta înainte de a începe concertul celor de la Negură Bunget.

Ei sunt, înca o dată, in o formulă nouă, deoarece cei din Syn Ze Sase Tri au părăsit pe rând trupa. Primul lucru care l-am observat a fost, of course, sunetul infect (chitarele nu se prea auzeau, sincer, cam deloc, în comparație cu toba și vocea care acopereau tot. Nici de bass nu am prea avut parte). Mi-a păacut că piesa ‘de sacrificiu’ (pe care faci ultimele reglări de sunet) a fost Țara de Dincolo de Negură, și au continuat cu intro-ul pe care îl folosesc ei de regulă (Pămînt).

Dar acest lucru nu i-a ajutat prea mult, întreg concertul a fost stricat de sunet. Sunt sigur că nici ei pe scenă nu auzeau chitarele, deoarece au fost momente pe Țesarul de Lumini în care chitarele erau desincronizate. Sincer, nu au avut condiții prea bune cei de la Negură.

Un mare minus al acestei formule Negură Bunget este faptul că în acest moment, sunt o trupă fără frontman. Ar trebui să îl pună pe Ageru’ în față măcar, deoarece acum au arătat ca niște muzicieni neconduși de nimeni (din păcate nu se pot pune tobele în față) 🙂

Nu am să mai dau detalii despre concertul Negură, doar că piesa care le-a ieșit cel mai bine a fost Hora Soarelui (culmea că nu este tocmai melodia mea preferată de la ei) – orice detaliu m-ar face să fac comparație cu formula veche (Hupogrammos, etc) – și nu vreau să fac asta pentru că sunt foarte biased.

Păreau foarte nervoși când au plecat de pe scenă, ceea ce mi se pare un pic normal dat fiind circumstanțele.

Nici un bis.

Setlist Negură Bunget:

1. Țara de dincolo de negură
2. Pămînt
3. Cunoașterea tăcută
4. Norilor
5. Țesarul de lumini
6. La marginea lumii
7. Hora soarelului
8. Poartă de dincolo
9. Dacia hiperboreană

Apoi am așteptat cu nerăbdare să înceapă concertul Ava Inferi (probabil că sunt printre puținii care au făcut asta – ba mai mult: m-am dus din Sibiu pentru a-i vedea).

Au început bine, cu piesa Onyx de pe ultimul lor material (care, din punctul meu de vedere, este cel mai bun material pe care l-au scos). Am observat că și ei, ca sunet, au avut aceeași problemă: Tobele prea tare, parcă sunetul nu ‘se lega’ – și chitarele prea încet etc. Presupun că este o chestie de mixaj și frecvențe – nu știu dacă acustuca locației este așa proastă sau este vina unui om. Iarăși chitarele erau acoperite de tobe, ceea ce nu i-a ajutat prea mult pe portughezi.

Am avut ocazia să îi văd și la OST Fest, unde chiar au avut un sunet foarte bun – și acest lucru a dat o atmosferă propice evenimentului. Dar, ca și la evenimentul menționat, publicul nu a fost încântat – din public s-au auzit remarci de genul “Cine-i chitaristu’ de la Mayhem?” de la un grup de tineri cu tricouri cu fosta trupa a lui Rune. Oameni care, probabil, au venit la Ava Inferi și s-au așteptat la un black metal…

Într-adevăr muzica Ava Inferi este un pic greu de digerat, și mie mi-a luat un pic de timp să ajung să o ador. Dar acest review nu este locul în care să îmi dau cu părerea personală despre muzica lor. Să ne întoarcem la concert.

Scena era decorată cu plante (aka buruieni) pentru a conferi o anumită atmosferă evenimentului… ignorabil.

Prestatia portughezilor a fost foarte bună, interpretând melodiile cum ar trebui (păcat de sunet). Mie mi-au plăcut foarte mult, și am fost bucuros că au cântat o mare parte din melodiile de pe ultimul album. Atmosfera întunecată, apăsătoare a fost prezentă… music was beautiful…

Costumația solistei Carmen a fost aceeași cu cea de la OST fest – la anumite piese oferind un peisaj îndeajuns de morbid. Vocea ei – nu are nimeni ce comenta, este o solistă care merită recunoaștere printre alte soliste metăloase. Prezență a fost, comunicare cu publicul a fost – păcat că foarte puțini oameni din public au reacționat pozitiv.

Iarăși, nu a fost nici un bis, ei cântând doar o oră. Trist.

În orice caz, un eveniment bun, cu toate neajunsurile… sperăm că data viitoare se rezolvă problemele de sunet.

Setlist Ava Inferi:
[am văzut că pe internet este un setlist de vreo 15 melodii, well, include tot felul de interludii și treceri – nu sunt relevante, aici am listat doar melodiile individuale]

1. Onyx
2. By Candlelight & Mirrors
3. A Danca das Ondas
4. Last Sign Of Summer
5. Blood Of Bacchus
6. Tempestade
7. A Portal
8. The Living End
9. Majesty

Statistica mea spune că nici măcar jumate din cei care or zis pe feisbuc că ătending… nu au venit. Nu mă așteptam la rezultate mai bune de atât… dar scriu asta doar să zic încă o dată ce corect e feisbucu` 🙂

p.s. toți care nu ați venit… o fo’ foarte tare! 🙂 Cel puțin asta e părerea mea, ca membru al trupei. O fo’ fain; noi ne-am simțit bine, publicu` s-a simțit bine. Acum începem și noi să simțîm ce înseamnă un concert. Treaba devine mai serioasă 🙂

Mersi tuturor care ați venit, atmosfera FTW! WIN. 😉 see ya next time.
cu stimă
chr 🙂

Vă așteptam joi, 6 ianuarie, în Oldies, să vedeți și voi ce cântăm noi. Detaliile se vor anunța în curând!!!

Aeon Sun for the win!!! Vă așteptăm cu mic, cu mare… veniți, dați și voi din cap… simțiți muzica noastră frumoasă… will be fun!!! 🙂
Zvoanele spun că totul ar începe pe la 22:00. Mai vedem în viitorul apropiat, STAY TUNED!!!

Am zis că pun acest citat pe blog de câteva zile, but I never really got around to do it:

“Bă, tu ești politeist??”
“Da, bă. Cred în mă-ta!”

thumbs up for the people who made it available.

Q.E.D

Iată că am ajuns și eu acasă în sfârșit și am un pic de timp să scriu și eu câteva cuvințele despre călătoria noastră în București, cu ocazia acestui concert pe care l-am așteptat cu toții cu nerăbdare.

Prima trupă, Loch Vostok, i-am cam ratat (am ajuns când cântau ei dar până ne-am dus la garderobă, etc… au terminat), așa că îmi pare rău că nu pot arunca cu păreri despre acest subiect. Deși din afara cortului, sunau destul de bine. Mai mult nu mă pronunț.

Cortul în care s-a desfășurat concertul a fost foarte corect, și contrar așteptărilor mele, sonorizarea a fost impecabilă. Fiecare instrument se auzea perfect, nici o problemă în acest capitol – știți cum se zice pe la noi: Brici!!

Apoi au urcat pe scenă cei de la Leprous. Am remarcat tobaru’ care arăta așa dubios din motiv de freză, și solistul care era și clăpar (interesant, sounds familiar!). Au cântat un progressive de-ăla ca la carte: ritmi dubioși, tehnică, muzică weird – mi-a plăcut, deși probabil n-aș asculta așa ceva acasă. Dar ca concert, a fost binevenit, ne-au încălzit corect pentru concertul care urma. (Și un chitarist avea chitară cu 8 corzi… lol)

Am mers să mai iau o bere, am luat încă o parte din preteni în față, și am așteptat să se pregătească cei de la THERION de conșert. Lume nerăbdătoare, și brusc… luminile stinse… publicu’ o explodat în urlete, și se aud primele note din melodia Sitra Ahra. Reacția publicului a fost corectă, well. Se vedea că cam toată lumea deja știa melodia (mai ales cei din primele rânduri, pe unde am stat noi (inițial eram in al 6-lea rând de oameni, dar am ajuns în al 3-lea după câteva melodii)).

A doua piesă, Wine of Alluqah, a fost pur și simplu… well, nu am cuvinte. Când a început melodia, toată lumea agitată, prestație pe măsură… frumos, frumos. Eram cuprins complet în muzică, well. Nu doar eu.

Nu am să scriu setlistul întreg aici, pentru că îl puteți vedea aici:
http://www.setlist.fm/setlist/therion/2010/arenele-romane-bucharest-romania-2bd2b872.html

Eu eram obișnuit cu formula lor din 2007, de pe Live Gothic. De-asta am rămas uimit (în mod pozitiv) de prestația lui Thomas Vikström, care chiar dacă nu îl depășea la ciudățenie pe Snowy Shaw, well, aproape că ajungea la avel nivel. Parcă la fiecare schimbare de componență, Therion aduc oameni tot mai de show, nu doar de voce. Era foarte… well, draculic.

Frumoasă abordarea aceasta mai personală a trupei, care a început de când cu Gothic Kabbalah. Înainte, erau corurile pe scenă, în spate; totul părea așa distant. În prezent, vine Katarina Lilja în față, cântă un pic, se strâmbă puțin (lol), well, are ceva contact cu publicul… Este amuzant faptul că ea este printre tipele ălea care știu să se “uite urât” 🙂 It’s just funny.

Foarte avantajos să ai oameni care pot să și cânte bine,  și să și … well, antreneze publicul.

S-a tuns Christofer Johnsson. De ce e la modă? Pare-se că putem spune și despre Therion că a pierdut un membru: pleata lui. :))

Aș mai scrie cuvinte de laudă, dar pur și simplu n-o să pot găsi cuvinte să se înțeleagă win-ul concertului acesta. Cred că a fost, dacă nu cel mai, unul dintre cele mai reușite concerte la care am asistat vreodată (și totuși, am mers la câteva). Îi mai aștept prin România, și o să merg cu toată încrederea să-i văd. Go Therion!

Apoi am mers și noi la Afterparty în Cage Club. A fost muzică bună în acest LMC modernizat, în special că ne punea cam ce ceream noi, which was cool. Ce a fost ciudat: Extrem de puțină lume la acest Therion Afterparty. Noi ne așteptam să nu mai fie locuri… 🙂

p.s. cât o slăbit Lori Lewis :))

Sunt curios de ce de fiecare dată când intru pe yahoo! Mail, observ în bara de adresă acest link:

http://us.mg2.mail.yahoo.com/dc/system_requirements?browser=blocked

browser=blocked? That’s funny, isn’t it. Adică, nu mi se pare că este blocat browserul, dat fiind că totuși, mail-ul merge.

Măi, nici măcar să ascult muzica preferată nu mai pot că încep câinii să latre afara la volume inacceptabile.

I wish all their souls will go to heaven. [If you know what I mean].

@ Dog lovers: Ține-ți-vii. Luații la voi acasă și aveți grijă de ei, but NU PE STRĂZI!

Trei valuri se plimbau pe sub cioara bleaga de langa Basescu. Niciodata nu a fost atat de verde, indeajuns de mirific pentru a sublima etherul acestei tastaturi!

Ploaia incepu sa cante la Mandolina un monitor triunghic, dar cercurile de apostroafe s-au umplut de stejari si de lebede. Nu as fi crezut ca Pepsi merge atat de repede pe bicicleta, pana cand s-a oprit ploaia dintre cotetele porcilor. Jale, jale ne umple paharele de castron, irelevant mananca guvizii in acest teleportor samaritean!

Insa ariciul nu s-a lasat; berea nu s-a ingropat in abisul tacerii! In Art Cafe am plonjat cu strutii, pana cand gletul s-a uscat in pod. Frigiderele danseaza pe pereti, insa noi suntem multumiti! Pentru ca stim ca este ultima noastra sansa de a pedala la umbrela viitorului.

Entropia s-a facut tot mai verde, deoarece s-a departat de o entitate spirituala Roz din jurul grajdului nostru. Lacrimile crapa cartoanele electronice din anusul universului, insa speranta nu este pierduta… pentru ca unitatea de masura a paparadei este Venusul.

Holy shitting penguinz, y’all!